P.M.U.D. Pitești - Transport public

TRANSPORTUL PUBLIC URBAN

Rețeaua de transport a municipiului Pitești s-a dezvoltat în cea mai mare parte în mod liniar pe direcția Nord-Sud ca urmare a așezării geografice a orașului (în terase paralele cu axa centrală), fapt ce nu a permis o dezvoltare radială a liniilor de transport. Desigur că rețeaua radială este cea mai indicată în cazul transportului public de călători. De asemenea, există o polarizare a zonelor industriale mari în zona de nord și în zona de sud a orașului, iar pentru satisfacerea cererii de transport s-a impus prelungirea traseelor, dezvoltarea rețelei de transport făcându-se liniar.

Lungimea rețelei de transport cu autobuze este de 41,07 km. cale dublă, iar lungimea totală a celor 19 trasee este de 168,03 km, stațiile fiind în număr de 99, iar cele 8 capete de linie sunt: Arpechim, Doja, Războieni, Gară Sud, Trivale, Găvana, Alprom, Bascov (Peco Mol).

Frecvența actuală la orele de vârf are de regulă o plajă de 7-15 minute, cu 3 excepții, dintre care una de 25 minute, iar alte două de 60 minute, nespecifice transportului urban, decât în cazul unui serviciu social necesar, dar cu grad redus de solicitare.